Politica de confidențialitate VOYPP

Voypp își exprimă bucuria privind vizita dvs. pe platforma B2B DTCCTP (Direct To Consummer Communication Through Product) Voypp.com și interesul legat de serviciile sale. În acest sens, tratăm cu seriozitate maximă protecția datelor dvs. și dorim să vă simțiți în siguranță când vizitați paginile noastre de internet. Siguranța datelor dvs. personale precum nume, adresă, număr de telefon sau adresă de e-mail, reprezintă o preocupare importantă pentru noi, de care ținem cont în cadrul tuturor proceselor noastre comerciale. Ne desfășurăm activitățile web în conformitate cu legile privind protecția datelor şi siguranţa datelor. În continuare, veţi afla ce informaţii colectăm şi cum le tratăm. Site-ul web ale voypp.com poate conţine link-uri către site-uri web ale altor ofertanți, care nu sunt acoperite de această declaraţie privind protecţia datelor.

Site-ul voypp.com utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe website-ul nostru. Vă informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. 

Date cu caracter personal

Colectarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal se face conform dispoziţiilor legale. Respectarea prevederilor privind protecţia datelor este controlată de următoarele organisme, care pot fi contactate de oricine: dpo@voypp.com

Scopurile prelucrării şi temei juridic

Nu colectăm date cu caracter personal prin intermediul site-ului nostru web fără a vă aduce la cunoştinţă acest lucru. Sunteţi singurul care decide dacă doriţi să ne faceţi cunoscute sau nu astfel de date în cadrul înregistrării, plasării unei comenzi sau a unui sondaj. Acest site este o platform B2B, pentru a crea un cont de business este necesară introducerea datelor de contact ale persoanei care va gestiona contul companiei dvs. (Nume și Prenume), persoană ce va avea în prealabil acceptul de delegare să facă acest lucru. Toate celelalte informații solicitate țin de datele de business ale companiei respective.

Dacă sunteţi de acord să ne furnizaţi datele personale, puteţi revoca oricând acordul exprimat pentru utilizarea datelor dvs., caz în care, pentru a beneficia de serviciile Voypp, compania dvs. Va trebui să delege o altă persoană. Prelucrarea datelor se face conform dispoziţiilor legale până în momentul revocării acordului.

Utilizăm datele dvs. cu caracter personal pentru scopuri generale conform Art 6, paragraf 1, lit f, GDPR, pentru a putea răspunde solicitărilor dvs., pentru a putea prelucra comanda dvs. sau pentru a vă da acces la informaţii sau oferte speciale.

Pentru întreţinerea relaţiilor cu clienţii, poate fi necesar în plus să stocăm şi să prelucrăm datele dvs. personale şi să le comunicăm, spre exemplu altor companii din grupul Voypp sau partenere, pentru a putea veni mai bine în întâmpinarea dorinţelor dvs. sau pentru a putea îmbunătăţi produsele şi serviciile pe care le oferim.

De asemenea, persoanelor care vor interacționa cu platforma Voypp ca urmare a accesării link-ului sau codului QR/tagului NFC, li se va colecta doar locația, în cazul în care își dau acceptul, în vederea studierii de date analytics. Nici un alt fel de date nu vor fi colectate.

Utilizarea serviciului de analiză web Google Analytics

Acest site web utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web oferit de Google Inc. Google Analytics utilizează aşa-numitele module cookie, fişiere text care sunt stocate pe computerul dvs. şi care permit efectuarea unei analize a utilizării de către dvs. a site-ului web. Informaţiile generate cu ajutorul modulelor cookie privind utilizarea de către dvs. a acestui site web sunt transmise, de regulă, către un server Google din SUA şi sunt stocate acolo. În cazul activării anonimizării IP-ului pe acest site web, adresa dvs. IP va fi prescurtată în prealabil de Google în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state, părţi contractante ale acordului privind Spaţiul Economic European. Numai în cazuri excepţionale va fi transmisă adresa IP completă către un server al Google din SUA şi prescurtată acolo. Din însărcinarea operatorului acestui site-web, Google va folosi aceste informaţii pentru a evalua utilizarea de către dvs. a site-ului web, pentru a putea întocmi rapoarte privind activităţile web şi pentru a presta alte servicii legate de utilizarea web şi de utilizarea internetului pentru operatorul site-ului web. Adresa IP transmisă de browser-ul dvs. prin utilizarea serviciului Google Analytics nu este consolidată cu alte date de Google. Puteţi împiedica stocarea modulelor cookie printr-o setare corespunzătoare a software-ului browser-ului dvs.; totuşi, vă atragem atenţia asupra faptului că în acest caz este posibil să nu puteţi utiliza complet toate funcţiile acestui site web. În plus, puteţi împiedica înregistrarea datelor generate de modulele cookie şi legate de utilizarea de către dvs. a site-ului web (inclusiv adresa dvs. IP) de către Google precum şi prelucrarea acestor date de către Google, descărcând şi instalând plugin-ul de browser disponibil la adresa http://tools.google.com/dlpage/gaoptout?hl=de.

Modulele cookie

Modulele cookie sunt fişiere text mici, care sunt instalate de regulă de un site web pe computer. Astfel, modulele cookie îndeplinesc mai multe scopuri de utilizare. Acestea nu sunt, totuşi, riscante deoarece nu au nicio funcţie „activă”. Aşadar, acestea nu pot executa aplicaţii dăunătoare. Acestea conţin aproape exclusiv informaţii, care sunt necesare pentru o utilizare confortabilă a internetului.

Informaţiile care sunt stocate de modulele cookie pot fi: durata de viaţă, numele serverului, ID unic, date de conţinut.

Utilizarea modulelor cookie

Module cookie de sesiune

Modulele cookie de sesiune sunt module cookie pur tehnice, care sunt necesare pentru funcţionarea ireproşabilă a site-ului nostru web.

Module cookie de monitorizare

Cu ajutorul modulelor cookie de monitorizare se evaluează, bineînţeles în formă complet anonimizată, comportamentul utilizatorului la vizitarea site-ului nostru web. Advertigo srl precum şi organismul responsabil primesc astfel informaţii preţioase despre modul de utilizare a site-ului web, ceea ce permite Voypp şi organismelor responsabile să optimizeze site-ul conform intereselor vizitatorului.

Module cookie comerciale

În plus faţă de modulele noastre cookie, utilizăm şi module cookie ale terţilor pentru a afişa reclame personalizate pe site-ul nostru web şi pe alte site-uri web. Acest procedeu se numeşte „Retargeting”. Se bazează pe activitatea dvs. pe site-ul nostru web.

© Voypp 2024